Ma simt neputincioasa in fata oricarei incercari. "Slaba de inger" ,mi-e frica de orice va urma, de orice ma asteapta si realizez ca dorinta de "a fi mare " a disparut, si-mi doresc ca timpul sa se opreasca.
Ce pacaleala e viata. Ea nu are nevoie nici macar de buletin pentru a trece de granitele anilor. Isi vede de drum cu zambetul pe buze, in timp ce noi ramanem in urma.
Evadezi si faci o facultate banala , doar de dragul de a locui intr-un oras mare/de ce? sa te trezesti peste trei ani cu diploma in mana, si cu 1% sanse de a-ti gasii un loc de munca. Apare intrebarea "Ce-o sa fac acum? "
Imi deranjeaza simturile aceasta intrebare, si ma descurajeaza cand e acompaniata de atatea si atatea cazuri reale.
Visare-a fost, frica va fi .


Imagine: Andra Iliesiu

Pot !

O sa-ncerc sa nu-mi pun nici o intrebare de-asta data. Dificil, intrebarile imi plac, ma linistesc, chiar daca raspunsul nu-l gasesc de cele mai multe ori. Interiorul meu poate fi
atat de complex uneori ,
atat de fara chef uneori ,
atat de eficient uneori . Eu il inteleg, tu habar n-ai ce e "acela" , interiorul meu.
Frica ma grabeste si-mi spune "treci la subiect, sau in foarte curand timp o sa-ti sara in fata o intrebare " .
Dulceata si aroma din tine dispare .Poate-ncerci sa ma pacalesti, si te ascunzi doar. Eu , amarul parca ieri am facut jumatate de pace cu tine, dulcele. Imi aduc aminte cand ne-am declarat razboi, cand l-am facut oficial intr-o postare mai veche ("Sinucidere") .Parca vrei sa m-ajuti si sa-mi dai si mie sa ofer din "mai multul" tau. Si mi-as pune o intrebare. Doua, trei.